Online nu am niciodata fiorii primei pagini goale dintr-un jurnal ales cu grija, neinceput.
Online dispare emotia in fata imaculatei intinderi ce urmeaza sa-mi indure cele mai sincere ganduri si senzatii, dezgolite de conventii si politeturi inutile. Online gandurile mele nu se astern molatic, pe indelete, nu dezbat si nu se contrazic la nesfarsit, de parca timpul s-ar dilua si destrama pana la golire de sens si relevanta. Online scriu repede, concis, cadentat in ritm allegro de taste. Offline mi se incolacesc sentimentele mai tihnit, precum cadanele din 1001 de nopti, fara griji si fara nicio graba, huzurind vesele in dara apasata lasata in urma, pe hartie.
Sunt diferita, online si offline, intr-un fel dificil de schimbat. Old-skoolerul prefera confortul hartiei, bloggerul contracareaza rapid, ca la scrima, in linkuri si clipuri care nu-si gasesc rostul intr-un jurnal cu coperti din piele. Suntem mai mult ce lasam sa se vada, sau ce pastram pentru noi, autentic, within? Suntem suma celor asumate, sau a infrangerilor private? Ne definesc mai mult spusele sau tacerile?
Uneori, cele doua nu se exclud, ci se completeaza. Alteori se fugaresc intr-un tango epuizant. Care isi merita mai mult dreptul la existenta: blogul pe care s-a asternut praful pana si-a alungat cititorii, sau jurnalul parasit pe raftul din biblioteca? Hmm…
