A inceput cu o senzatie coplesitoare de sufocare, la inceput de mai: nemultumire intensa acumulata din atatea directii si concluzia dezarmanta ca las viata sa treaca pe langa mine, prea ocupata sa petrec noptile la birou, asaltata de deadline-uri, ceea ce in mod clar nu mai era suficient sa compenseze toate lucrurile de care mi-as fi dorit sa am timp si energie: muzee, surprize, ture prin parc, poze, mai multa miscare, prietenii in first life, nu online, mai multa savoare in fiecare clipa. Profitand de inceputul verii, am inaintat o cerere temerara de concediu fara plata, solutionata cu o luna intreaga de libertate deplina.
Primele zile au fost incredibile: insorite mai ales pe interior, cu timp sa citesc, sa visez, sa-mi fac planuri, sa intorc casa cu susul in jos ca sa le asez pe toate in ordine, de la capat. Apoi, s-au structurat toate mai bine. Am inteles mai clar ce, cum, de ce vreau sau nu vreau. Care sunt lucrurile importante si incotro nu vreau sa ma mai irosesc. O luna de crash-course in motivatii interioare, limite si lipsa lor, vise, resurse si magie personala, imposibil de descris si de imaginat. Luna de libertate si vacanta deplina.
Career-wise, e cea mai buna decizie de pana acum, cu multumiri pentru intelegere celor care mi-au simtit sau nu lipsa. Recomandata tuturor, o data la doi ani macar, pentru pastrarea prospetimii din zambet si pas. Pentru inspiratie si dioptrii mai bine ajustate nemarginirilor din suflet.
