Un titlu aproape utopic zilele acestea cand mai toti simtim in ceafa amenintarea unui nou val de restructurari, ceea ce, pe langa durerile de stomac si barfele pe mess si telefon, ne lasa un gust amar si-un dor de duca situat la polul opus oricarui avant de devotament, daruire si pornire de a fi performant si competent.
In fond, de ce-ai misca un deget pentru bunastarea unora care te vad ca pe o casuta intr-o organigrama, una din cele x pe care le taie sau nu? E ca si cum ai inota impotriva curentului. Din pacate, nu am niciun sfat pozitiv aici: oricat de productiv te-ai uita la o disponibilizare (sutul datator de pasi inainte, ce nu te omoara te intareste, ocazia de a-ti urma vocatia si deschide o ferma de canari, etc), efectul ei se propaga nu numai asupra celui / celor vizati, ci a tuturor celorlalti, care raman. Sub forma unei apatii generale, plina de sila si blazare, in asteptarea urmatoarelor ajustari de resurse umane. Nu ajuta nici atitudinea celor mai multe firme care, dupa ani intregi de vanat talente care plecau pentru 100 eur in plus la concurenta, se simt in carti si-si joaca pozitia de forta fara a se gandi la implicatiile emotionale si de atitudine care, pe termen lung, pot dauna mai mult decat salveaza acum la buget prin reducerile de personal. Cu bugetele taiate, nu mai vorbim de teambuilding, seri la teatru, campionat intern de fotbal si alte briz-briz-uri (oricum nu mai pacaleau pe nimeni), dar putem gasi solutii mai simple, back to basics, care nu costa mai nimic.
Inspiratie aici: Tammy Erickson – Give ‘Em Goose Bumps
